I-am vazut in statie, asteptam mult-iubitul tramvai 41, dar nu m-am mai urcat in el. Am stat de fapt sa treaca vreo 3-4, eu eram cu ochii pe ei doi.

Au undeva la 14 ani, ambii copii frumosi, sinceri. Vorbeau, radeau din cand in cand, apoi lasau capetele in jos sau se uitau incurcati in jur.

M-am asezat cat mai comod, pregatit sa vad spectacolul primei iubiri, primului sarut.

La un moment dat, au tacut ambii, si-au intalnit privirile timp de doua-trei secunde si au rosit, fugindu-le privirile in orice alta directie. Apoi, dintr-un zvacnet, ea i-a luat mana…de fapt nu! degetul! si a inceput, vrand sa arate poate ca era ceva la fel de natural ca trezitul devreme pentru mine, sa se joace cu el. Baiatul a ezitat pentru cateva secunde si apoi i-a oferit intreaga mana, ea plecandu-si capul.

Totul a durat minute.

…si apoi, neindemanatic, s-au apropiat simultan si s-au sarutat. Simplu. Sincer. De unde stateam si zambeam, ii puteam simti cum se sufoca de emotie si le puteam auzi bataile inimii, accelerand.

Prin ei, mi-am adus aminte (pentru a cata oara?) primul meu sarut cu o prima persoana iubita. Prin ei, am zambit si chiar am fost emotionat, mai OM. Se sarutau copilareste, pe buze si pe obraz, nebuneste se strangeau si se jucau cu mainile, era ceva atat de natural in ei, incat am simtit ca privirea mea ii murdareste.

M-am intors, m-am urcat in tramvai, zambind pentru mine, cu capul usor plecat si eu.

Intr-o intersectie anosta, dintr-un oras grabit, se tineau de mana si, zambind, se sarutau doi tineri frumosi.